Un distribuitor electronic de combustibil pompează combustibilul dintr-un rezervor subteran trecând într-un traductor de măsurare, responsabil cu măsurarea, prin duză, sub controlul unei electrovalve, către rezervorul mașinii. Traductorul de măsurare este format dintr-o axă mecanică integrată într-un impulsor, care transformă mișcarea axei în impulsuri electronice. În consecință, numărul de impulsuri este proporțional cu volumul măsurat.
Figura 1: Principiul unui traductor de măsurare și al unui dispozitiv real
Figura 1 prezintă un traductor de măsurare tipic al unui distribuitor de combustibil. În circumstanțe normale, dozatoarele de combustibil sunt instrumente de măsurare foarte precise și precise. Unele modele de dozatoare de combustibil includ, de asemenea, funcții pentru a crește securitatea informațiilor (de exemplu, pulsatoarele pot furniza semnătura digitală a măsurătorilor). În plus, dozatoarele de combustibil prezintă și un nivel ridicat de automatizare. De obicei, se integrează cu sistemele de plată sau de colectare a datelor. Datorită tehnologiilor lor încorporate, dozatoarele moderne de combustibil sunt în practică contoare inteligente de combustibil și le putem clasifica drept dispozitive IoT. Dozatoarele de combustibil sunt supuse verificărilor ulterioare, adică sunt testate periodic și comparate cu standardele de volum prin aplicarea unor proceduri bazate pe recomandări generale. Ele sunt, de asemenea, supuse supravegherii metrologice pe teren. Echipamentul este testat aleatoriu în teren, iar organismele sesizate verifică conformitatea acestuia cu cerințele legale. Potrivit Organizației Internaționale de Metrologie Legală (OIML), testul de precizie cuprinde testarea instrumentului în debite diferite, folosind o măsură de capacitate standard. De exemplu, în Brazilia, testele urmează recomandarea de utilizare a unui standard de 20 de litri, iar eroarea maximă admisă este de 0,5%, atât pentru debitul maxim, cât și pentru cel minim. Dispozitivele care nu îndeplinesc cerințele sunt respinse și vor fi scoase din utilizare. În Mexic, organismele notificate adoptă aceeași eroare maximă admisă de 0,5% în supravegherea pe teren, deși alte procese (de exemplu, omologarea de tip) pot solicita erori nu mai mari de 0,25%.
